sâmbătă, 9 iulie 2011

Lili sandu: ”Nu trebuie să uiţi de unde ai plecat ori să laşi Hollywoodul să vină prea mult asupra ta”



Plecată în SUA în căutarea succesului, Lili Sandu preferă să facă pași mărunți, dar siguri, în ceea ce privește cariera ei peste hotare.

Vedeta, care urmează cursuri de actorie la una dintre cele mai bune școli de la Hollywood, susține că nu ar accepta niciodată să se implice într-o relație cu un regizor, doar pentru a o ajuta să joace în filmulele lui.

"Joci în fil­mul lui. Şi după aia ce faci? Un regizor scoate un film o dată la doi ani. Eu nu mi-aş alege băr­batul cu care să mă trezesc dimineaţa în funcţie de felul în care ar putea să mă ajute. Ai nevoie de fericire. E destulă falsitate în jurul meu. Dacă şi acasă ar fi la fel, n-aş putea să supravieţuiesc", a declarat Lili Sandu pentru revista OK.

Întrebată dacă a incomodat-o vreodată în America faptul că este româncă, aceasta a spus:
"Niciodată. E un lucru exotic. Bine, ei nici nu cred că sunt româncă. Ei spun că sunt braziliancă. În America, regizorii români care au câştigat la Cannes sunt foarte apre­ciaţi. A fost dat la televizor filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“. Nu trebuie să uiţi de unde ai plecat ori să laşi Hollywoodul să vină prea mult asupra ta.

A avea un copil, o fami­lie… Ăsta e lucrul cel mai important pentru mine. Sunt pline terasele din Beverly Hills de femei ajunse la 50 de ani, îmbrăcate ca la 20. Femei care nu-şi asu­mă vârsta şi care nu ştiu ce s-a întâmplat cu ele. S-au dăruit unui vis care nu s-a împlinit. Dar insistă să tră­iască în el. N-o să ajung ni­ciodată aşa".

Sursa: revista OK.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu