
Rowan Atkinson, cunoscut în toată lumea după numele celebrului său personaj drept Mr. Bean, a fost implicat într-un accident, în urma căruia a ajuns la spital.
Actorul, un pasionat al maşinilor, conducea un model de lux McLaren echipat cu un motor utilizat în cursele de Formula 1 când s-a izbit de un copac, iar apoi de un felinar pe un drum de ţară din comitatul Cambridgeshire. Din fericire, ambulanţa a sosit repede la locul accidentului, iar comediantul britanic a fost transportat de urgenţă la spital pentru că suferise o accidentare la nivelul umărului.
"Am fost solicitaţi pentru a merge la locul unde s-a produs un accident de automobil, la ora 19.30. Un pacient a fost transportat la Peterborough General Hospital, acuzând o accidentare la umăr. A fost o accidentare minoră. Şoferul era deja ieşit din automobil când am ajuns noi", a declarat purtătorul de cuvânt al East of England Ambulance Service.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu